Iarna asta-i pzdos

Majoritatea, ca sa nu spun toti – cap se supara, incep sa se plinga de iarna inca din septembrie. se pling ca traiesc in asa tara cu 4 anotimpuri. dar adevarul e ca multi la noi tupa is fricosi, totul e impotriva lor. acum ei spun ca nu le place iarna, dar daca faci backward ap ai sa auzi cum vara li era cald, primavara umed si tot asa.

Tara noastra e minunata! aici ai posibilitatea sa savurezi toate cele 4 anotimpuri:

primavara – sa simti cum totul invie, inverzeste, infloreste, mirosuri noi si placute (mai ales ca statia de epurare a fost upgrade-uita)…pasarele ciripind la balcon, incepi sa dai jos hainele grele, incepi sa scoti degetele de la picioare afara, iar daca iesi repede sa duci gunoiul, poti vapshe sa fii doar in maiou. se incep frigaruiele-gudiojurile la natura. poze noi pentru aparatele foto, s.m.a.

vara – ea ii pricolinaia, dar nu am prea multe sa spun, nu e cine stie ce originala. ii cald, ii bine, poti merge la mare, concediu/vacanta, etc.

toamna – iii, clasna, se incep ploile, mie tare imi plac ploile. te imbraci in vreo scurta impermiabila, fara umbrela, important sa ai incaltaminte buna si mergi prin apa asta care toarna de sus, de jos, de unde vreai…parca totul se spala, devine mai curat. toamna e un „insfirsit” dupa luni de caldura, de sudoare in rutiere, nopti nedormite, tintari, mushte…

shi IARNA – al meu preferat anotimp. nu se compara cu niciunul. cit e de bespantova pentru cei care nu au vazut in viata lor zapada. care nu au simtit gerul pe nas. iarna ii perfectiunea, ii puritatea si curatenia.

de copil cred ca am inceput sa iubesc iarna din cauza sarbatorilor: mos miculash- o sarbatoare luata de la bunica, din Slatina-zacarpatia, de sf Nicolaie se pun ciubotele curate pe pervaz si se asteapta cadouri, apoi Anul nou, apoi craciunul, ziua lui fratmio (el e pe 8, asaca de obicei le faceam impreuna cu craciunul), shap multe ale zile de nastere, shap a mea, pe scurt: multe cadorui, dulciuri shi bani 🙂 (de asta eram captivat cel mai mult cind eram mic). plus sania, brad, jucarii, etc.

dupa asta adolescenta – iarna imi placea cel mai tare, fiindca puteai sa te sinicesti jistoca si sa nu-ti fie rau, iesai afara, de spalai cu zapada pe fata sau daca era „greu” tupa te aruncai in vreun morman – in SV asta puteai face, nu ca in Ch. daca esti sinii, ap poti sta cite o ora afara dezbracat si sa nu racesti, nice :). apoi improscatul cu bulgari de omat – the best!

acum, iarna pentru mine ramine the favorite one. iarna poti face multe chestii neobisnutie, placute, frumoase – simple. daca vorbim de o iarna ca cea trecuta, cu multa zapada, ce poate fi mai frumos decit totul acoperit in alb: copaci, masini, drumuri, case, oameni…iarna iesi afara, si gerul te pisca de obraz aaaa! nice. iarna daca te plictisesti scoti limba afara si stringi fulgi, daca ai sushneac maninci zapada. desi periculos, dar iarna e cel mai mare caif sa mergi cu masina(luni mi-am luat 4 roti noi cu ghimpi si abea astept gheata). iarna ii mult mai pricolina sa-ti tii iubita de miina; sa mergi pe strazi noi, cu zapada neatinsa, sa te incalti in ciubote calde.  iarna ii cel mai fain sa nu iesi din casa, sa stai weekenduri in pat cu cafea, sa te uiti la filme pantovie si bespantovie, sa scrii pe zapada „Te iubesc”. doar iarna cauti cu atit placere cadorui si incerci sa anticipezi reactia Lor. din cite stiu iarna ii mai pricolina sa fumezi. si iarna la noi tara arata mai curata!

dedic acest articol la toti frigurosii si la toti mos craciunii.

Anunțuri

Ialta 2010

Seminarul Goju Ryu Okinawa din Ialta este cel mai așteptat eveniment în fiecare an. Participanți din mai multe ţări ca Moldova, Ucraina, Rusia, etc. se pregătesc moral şi fizic încă cu două luni înainte de plecare.
Tradițional, plecare are loc la 1 Iulie. Traseul Chişinău-Ialta durează pînă la 15 ore. Este un drum lung şi obositor. Dar scopul scuză mijloacele. La orele 7 dimineața, data de 2 Iulie, eram déjà acolo, pe tărîmurile Crimeii. În acea zi, orarul a fost liber, a trebuit sa ne cazăm şi să ne pregătim pentru zile de antrenamente importante, ce urmau să vină. Desigur imediat ce toți si-au aruncat bagajele prin camere, majoritatea s-au năpustit lacom la mare, la scăldat.
A treia zi, sîmbăta, am început antrenamentele. Zi de zi, orarul era practic același :
– La 5:30 trezirea şi practica „Copacului”(pentru cei ce au trecut seminarul Qigong) – acest exercițiu ne încarca cu energie pentru tot restul zilei.
– La 6:20 primul antrenament – pe malul marii; după încălzire urma să efectuăm de 4 ori la rând Sanchin, iar după aceasta exerciții în pereche, care erau bazate pe această practică. Înainte de a pleca la masă efectuam lovituri şi alte „legături” în apă, după ce ne scăldam şi ne întindeam puțin la soare.
– Urma micul dejun, mâncare nu pentru gurmanzi, ci luptători.
– La 10:00, îmbrăcaţi în hainele tradiţionale – Karategi, mergem în sala sportivă, unde unica activitate era efectuarea kata Geki Sai Dai Ichi în grup, de 100 de ori. Antrenamentul se complica prin lipsa diversităţii de mişcare, gândire şi căldura doborâtoare.
– După o oră şi jumătate fugeam duş şi ne întindeam fiecare în patul său, pentru a prinde noi puteri, fiindcă totul era abia la început.
– La orele 14:00 luam prânzul.
– Apoi, de la 15:30 până la 16:30 urma practica „mâini lipicioase”. Exerciţiile erau îndreptate spre deprinderea de a controla adversarul de la mică distanţă cu ajutorul mâinilor, blocarea loviturilor, scoaterea din echilibru şi contraataca rapidă.
– Cine mai avea putere, era liber să meargă la mare, la ora 18:45 fiind cina.
– Seara, la ora 20:00 avea loc ultimul antrenament al zilei, kata cu bâta – exerciţiu tradiţional, care pe lângă învăţarea de a lupta cu arma în mână oferă o uşurinţă şi viteză mai mare la mişcările efectuate în kata şi lupte.
– 22:30 era ora culcării, până atunci doritorii puteau merge în oraş pentru a mânca o îngheţată şi a savura seara pe malul Mării Negre.
Acest orar a fost urmat timp de 4 zile la rînd, fără schimbări. Miercuri, la 7 Iulie a avut loc ”Sărbătoarea Sufletului”. Acest eveniment se repetă din an în an, este aşteptat şi temut de toţi. Peste tot se aud întrebări oare ce ne-a pregătit Sensei anul acesta. Însă totul a fost pe atât de simplu, pe cât de complicat. Fiecare la alegerea sa, trebuia să facă kata de 100 de ori de sine stătător. „Condimentul” sărbătorii a fost că nu am avut dreptul să vorbim de dimineaţa până când nu se încheie antrenamentul, fiecare cuvânt era penalizat cu 20 de aşezări, ici-colo se observau copii şi maturi făcând aşezări.
După ”Sărbătoarea Sufletului”, am avut toată ziua la dispoziţie liberă. Cei mai mulţi au plecat în munţi, la vârful Ai-Petri cu înălţimea de 1234m pentru a vedea frumuseţile create de natură în această zonă.
Joi, pe lingă antrenamentele de dimineaţă, după masa a avut loc examenul, pentru cei ce cred că sunt gata de a trece la următorul nivel şi au însuşit bine tot ce au învăţat până acum.
În fiecare an seminarul este specific prin ceva, anul acesta, specificul a fost însuşirea unei noi metode de antrenare-prin exersarea de multe ori kata, deosebite au fost serile în care ne adunam împreună pentru a bea un ceai verde din „Samovar” şi a asculta cântece interpretate de reprezentanţi ai diferitor ţări, în limba română, rusă şi ucraineană. Seminarul a fost specific prin multe alte nuanţe de ne relatat.
Vineri au avut loc 2 concursuri: Luptele Goju Ryu, pentru cei mai puternici şi iscusiţi, iar seara concursul talentelor „Minutul de glorie”. Pentru cel de al doilea era propus premiu bănesc, dar mai ales o pălărie original-tradiţională din Okinawa. Astfel lupta a fost una crâncenă, cea mai multă plăcere au primito spectatorii. În aceeaşi zi s-au oferit certificate ce confirmau numărul de kata efectuate la seminar, în mediu cîte 500, fapt întâlnit rar în toată lumea. Sâmbăta am luat cursul înapoi, spre familii, serviciu, rutină şi alte elemente care ne construiesc viaţa zi de zi.
Ialta se află într-o zonă energetică specială, cînd mergi acolo te simţi atotputernic, capacităţile fizice şi psihice cresc de 4-5 ori. Abia când ne reîntoarcem înapoi observăm diferenţa. Energia acumulată ne ajunge încă pentru 2-3 luni înainte. Dar cel mai de preţ sunt cunoştinţele şi deprinderile formate pe parcursul seminarului.
Sincere mulţumiri Sensei-ului Victor Panasiuc pentru străduinţa cu care ne ajută să devenim mai buni.

Dragostea – sentiment al unicităţii…

recent am început să citesc o carte ce se numeşte „Sexualitatea din perspectiva Bibiliei”, discutam cu colegii de la serviciu un capitol intitulat „De ce a inventat Dumnezeu sexul?”. Nu cred că a avut mare legătură cu discuţia, dar o colegă mi-a transmis o povestire despre părerea ucenicului unui monah shaolin referitor la Dragoste. Am decis să-l traduc în română (fiindcă era în rusă şi fiindcă l-am considerat înteresant). Deci:

Aici, la o întîlnire cu un ucenic al unui monah shaolin, o tipă drăguţă, adeptă a „unicii jumătăţi”, a întrebat despre dragoste. Şi iată povestirea răspunsului acestui ucenic (punctul de vedere al lui Zen despre dragoste) :

Dragostea – e un sentiment al unicităţii. De fapt, suntem uniţi cu toată lumea înconjurătoare. Dar mulţi oameni nu simt că natura lor este aceeaşi ca şi cea a unei mese, a unui monitor. De fapt, noi suntem uniţi cu orice fiinţă, cu orice atom al Universului.

Dar această unitate, această dragoste poate fi simţită departe nu de fiecare. Să iubeşti pe toţi le este dat doar sfinţilor. Unui om simplu, petrecîndu-şi timpul în Sansara, îi este bine dacă reuşeşte să iubească măcar un alt om. O bună parte a omenirii nu este capabilă nici de aceasta, în dragostea lor persistă prea mult egoism.

A iubi înseamnă a te dizolva totalmente în obiectul dragostei tale. Dacă iubeşti un alt om, tu nu mai exişti, tu te dedici totalmente acestei persoane. Dacă iubeşti muzica, tu nu mai exişti, există doar muzica. De ce mişcările maeştrilor wushu sunt atît de armonioase – pentru că ele sunt sincere, mişcările lor nu conţin nimic din al său ego, ei nu sunt, este o singură mişcare, o singură formă…

Dragostea multor oameni – nu este dragoste, este o obişnuinţă. Voi doar aţi găsit în alt om aceea, cu ce v-aţi deprins. Fie asta sex, bani, tendinţa către maternitate, … . Asta nu e dragoste, asta e egoism. Voi simplu obţineţi ceea, de ce aveţi nevoie, fără a atrage atenţia asupra necesităţilor partenerului vostru. Ce fel de dragoste e asta?

Oamenii trăiesc în familii din deprindere, legaţi de obişnuinţele lor, nici vorbă despre dragoste nu poate fi.

Cînd iubeşti ceva într-un om, acest „ceva” nu este veşnic, el se poate schimba. Voi iubiţi cum el cîntă – el nu mai cîntă. Voi iubiţi cum el dansează – el nu mai dansează.

Sentimentele omeneşti nu sunt statornice. Ele se contrazic prin opozitivitatea lor, rotindu-se într-un cerc. Dragostea se schimbă cu ura, ura devine dragoste. Nu există aşa sentiment „dragoste”, este dragoste – ură. Este la fel ca şi moneda cu două feţe. Dacă voi iubiţi pe cineva foarte tare, mai devreme sau mai tîrziu o să-l urîţi. Dacă urîţi, mai devreme sau mai tîrziu o să iubiţi.

Însă dacă o să gasiţi în cineva ceva statornic, acest statornic va fi Dumnezeul. Fiindcă Dumnezeul e unicul veşnic, statornic. Iubiţi în alt om toată lumea. Iubiţi un barbat – iubiţi în acest bărbat toţi bărbaţii lumii. Iubiţi o femeie – iubiţi în această femeie toate femeile lumii. În fiecare om este reflexiunea oricărei particele ale lumii. O să iubiţi toată lumea prin acest om.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

nu pot sa nu fiu de acord cu aceste cuvinte, dar am precizări. Cred că şi adevărul poate fi diferit pentru diferiţi. Probabil diferenţa între conceptele noastre şi ale lor este determinată de alegerea pe care o facem. De aici vine şi neputinţa de a atinge acel apogeu al dragostei expus de ucenicul shaolin. Cred că majoritatea din noi credem şi vrem să iubim doar o persoană, să avem doar o familie.

Cred, dacă vom iubi cu adevarat totul ce ne înconjoară, prin prisma oricărui obiect, ocupaţii sau a unei persoane, atunci vom iubi cu adevărat pe Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu este Totul. Sună ca nişte estimări matematice…

In cel mai bun caz acum ma simt ca un burete…

o mică încercare…o mică povestire:

I

În cel mai bun caz acum mă simt ca un burete. Cînd am vrut să ieşim prima dată, scopul era redresarea mea, tu psiholog eu pacient. Lucrurile s-au schimbat de atunci. Nu în zadar am spus “mă tem că voi fi vînătorul care va fi vînat, care va deveni prada…”. Ambii eram cu cîte o problemă, acum eu am două, tu?

Probabil ma înşel, dar aşa vreau să cred, aşa cred. Acum la tine e mai bine cu B. E mai bine datorită mie. Nu e mai bine fiindcă el a făcut ceva, e mai bine fiindcă tu ai facut ceva. Oamenii sunt priviţi în relativitate. B era mai rău faţă de tine. Datorită mie, ai ciştigat două lucruri importante, dar anticipez să spun ca iţi vor fi de folos pe o perioadă scurtă de timp. Primul lurcu: ai acumulat energie de la mine, adrenalină, simţul flirtului, simţul mişcării şi a riscului. A acţionat ca un shocker. Te-ai trezit. Ai umplut pieptul cu aer şi ai simţit că trăieşti. Al doilea ciştig este pierderea. M-ai sarutat ca să-ţi pierzi simţul nevinovaţiei tale. Foarte bine construit totul. Ţi-am mai spus similitudinea: Tu şi Sarutul, Hitler şi Reichstagul.

Daca la prima întîlnire te-ai ridicat în ceruri, la cea de-a doua te-ai îngropat în ţărînă. La plecare un sarut. Am spus ca nu vreau sa te mai văd plîngînd; şi am spus-o sincer, te trezeam de fiecare dată cînd vedeam că ochii iţi lucesc mai mult decît trebuie. La fel de sincer nu vroiam să te sărut şi nu vroiam să ne sărutăm, raţiunea mi-o spunea; şi nu ca să fiu “cuminte”, dar ca să nu grabesc lucrurile. La despărţire un sarut –  cine ar crede ca asta ar putea fi rău? Eu. Cînd m-am aplecat să-ţi sarut obrăjorii, te-ai infipt în buzele mele, înconjurate de fire de păr neberberit de 2 săptămîni. Sărutul a fost asemenea unei muşcături de şarpe, cît de repede te-ai infipt, atît de repede te-ai şi retras. Am reuşit să simt doar o înţepătură umedă şi moale. O jumatate de secundă şi am spus NU… mi-am dat seama ca e GATA. Deodată chipul ţi-a devenit ca de ceară, ochii sticliţi. Am înţeles că e gata. Este la fel cum te-ai plimba prin oraş cu o bombă. Mergi, mergi, eşti atent, mergi, trece timp, te relaxezi şi atunci boom – apeşi pe declanşator, nu, nu a explodat, dar va exploda la sigur acum, în 10, 9, 8… Am strigat “Să-mi scrii!, să-mi scrii!” am inţeles ca acum te vei îngropa. Conştient sau inconştient, tu ai ciştigat al doilea ingridient – VINOVAŢIA.

A urmat tăcere…a urmat durere. Ai primit motivul datorită căruia puteai să nu te mai vezi cu mine.

II

Au trecut 6 ani. Totul s-a început frumos – eu tînăr şi independent, tu frumoasă cu scîntei în ochi. O calătorie departe de casă, zile întregi petrecute împreună întru atingerea unui scop. Doi străini împreuna. Te-am sărutat, ai răspuns “ în sfirşit! ”. Apoi cîteva luni de fericire acasă. Doar cîteva. Ai spus – – GATA.

– De ce?

– Nu ştiu…gata.

Pustietate. Pustietate plină de durere. A mai trecut o lună. Te-am cucerit din nou. Am mai trecut o lună, GATA. Pustietate.

– Ce am greşit?

– Nimic.

Luni de beţii, de autodistrugere fizică si morală. M-a ajutat. Am spus “nici o fată mai mult nu o să-mi facă una ca asta. Am încercat să-mi pun capăt zilelor, ce prost mai sunt.”.  A urmat schimbari de fete, una după alta, cîte 1 la 1,2 zile. Am avut de unde, eram plecat de acasă. Înfăţişarea fizică şi carisma mi-au fost mereu buni ajutori. Apoi m-am liniştit. Am găsit altceva, ceva mai bun. O altă fată, în care am fost îndrăgostit. Clipe fericite şi clipe mai puţin fericite. Şase ani. Nu am căutat-o, nu am sunat-o, am respins-o. La al cincelea an s-a căsătorit. Bravo! La al şaselea a început să mă caute…după cum spune ea mereu m-a căutat…cine ştie?

Dacă să gîndesc raţional, mai bine nici nu o întilneam acum 6 ani, mai bine nu reluam discuţia cu ea după 6 ani. Niciodată nu am fost condus de raţiune.

III

A urmat tăcere…a urmat durere. Ai primit motivul datorită căruia puteai să nu te mai vezi cu mine.

Acum ne ascundem după monitoare. Hrrr. Vorbim, ea incearcă să se rupă; vorbim, eu incerc să mă rup. De fiecare dată celalalt vine cu motivul de a continua discuţia, cel mai des linkuri spre melodii şi imagini ce provoacă emoţii puternice.

Acum, după ce a capătat ambele ingrediente, nu mai are rost să se vadă cu mine. În cel mai bun caz acum mă simt ca un burete. Am tras în mine durerea ei şi am pastrat-o pe a mea. Totul a reînceput cu scopul consilierii mele, dar unde mă aflu eu acum? În citeva săptămîni a sters 6 ani de plictiseală cu B şi toate păcatele lui B. Se simte bine cu mine, se simte vinovată cu mine, acum e la nivel cu B, B al ei. Acum are puteri să-l ierte. Unde sunt eu acum?

Iar spun “mai mult nu mă voi lăsa pacălit, mai mult nu voi fi motive pentru iertarea altora”. Tot ce nu ne omoară, ne face mai tari. Maybe self-improvement isn’t the answer…. Maybe self-destruction is the answer.  ~Chuck Palahniuk, Fight Club, Chapter 6.

Va trece timpul, lucrurile se vor schimba…dar nu ştiu cum.