TEDx Chișinău – post impresii

TEDx ChișinăuDe obicei îmi plac evenimentele la care particip mai mult sau mai puțin întimplător, cam așa s-a întîmplat cu TEDx Chișinău.

Și înainte și în timpul, și probabil după eveniment, oamenii m-au întrebat de ce am decis să merg în ultiumul moment la eveniment și în general cum mi se pare. Ei bine, mai întii să spun de ce am ajuns la ultimul moment, fiindcă nu m-am înteresat, fiindcă încerc să fac doar cîteva chestii at a time și pe asta nu am făcut-o. Acum ce m-a convins, dintr-un tweet pe care l-am scris venind acasă de la antrenament, am ajuns să vorbesc în private cu Oleg și combinația de cuvinte  ce și-a făcut lucru a fost “o data pe an”. Alt argument pe care l-am adus altora a fost: dacă am de ales de a sta acasă să ma uit la tv, să stau pe facebook, să citesc sau chiar să fac ceva mișcare, cu certitudine aleg TEDx Chisinau. Dar desigur, aceste motive nu ar fi avut valoare, dacă cîțiva ani în urmă nu mi-aș fi creat o mare atracție față de toate speechurile care le-am urmarit pe TED.com

Acum, ce aș dori să fac, este să relatez cum s-a petrecut totul prin ochii mei subiectivi:

Înainte de toate, vreau să aduc sincere mulțumiri echipei ce a organizat totul, mi se pare grozav faptul că TED în sfîrșit a devenit și TEDx Chișinău. Avem nevoie de așa evenimente.

pe rînd:

Kyra GAUNT - a fost prima, pînă m-am acomodat cu sala, cu sunetul, cu totul, am scapat jumate din speechul său, greșeala mea cred, totuși problema prezentată de ea “plictiseala în clasă” este una actuală și pentru noi, soluțiile ei personale: de a trata pe fiecare elev/student ca pe un adult, de a permite să vorbească mai mult elevii, etc. mi s-au parut ok, atât.

Dumitru Alaiba - ideea sa, dezvoltată de la efectul butterfly mi-a cuprins atenția. A încercat să identifice care ar fi motivele succesului economic a unor orașe și state europene. La fel am capătat un pronostic optimist referitor la R. Moldova, dar mi-i înteresant cum putem ajunge acolo. În general cred că această tematică necesită o analiză mai amplă. Prezentarea a fost superficială, deși subiectul este unul captivant. Sunt sigur dacă ne vorbea în română, Dumitru avea să ne povestească mult mai multe.

Vincent Noth – după mine a fost cel mai bun speaker al zilei, în calitate de orator vorbesc. Mi-a plăcut și tema sa, sunt de acord cu excesul de tehnologii care există în zilele noastre și plictiseala pe care o aduc cu timpul în interiorul nostru. Nu vorbesc de renunțare, ci de diversificarea activităților. Cînd tot te uiți la TV, www, etc. începi doar să primești informație, pe care cu timpul nu o mai prelucrezi, e un fel de supraponderare, capul nu mai gîndește, nu mai creează, nu mai visează. Familiile care au televizor în dormitor fac de nush cîte ori mai puțin sex!

Pavel Zingan – știe în ce e tare și în ce e slab, a ales de la început să vorbească în rusă and he did the right choice. A vorbit frumos, a fost înteresant, dar incomplet, pînă la urmă nu am înțeles prea multe care e visul său.

Cristian Ziliberberg – vrea să știe cum poate fi creată o organizație perfectă, cel putin așa am ințeles eu, dar în general “takaia”.

Dumitru Dediu – nu tebuia să-și împartă speechul în două, mai ales ca prima temă este atît de exploatată – sursele de energie alternativă. Iar combinarea extremelor mi-a trezit ceva atenție, păcat ca am înțeles ce vrea să spună abia la sfîrșit.

Kalman Mizsei – mi-a plăcut, mi se pare un act curajos ca străin fiind să arăți reprezentanților altei țări că ea de fapt sucks și atît timp cît are dreptate, bine că ne spune.

Vitalie Eşanu – a fost brilliant! simplu, clar, nostim și actual.

Sorin Hadârcă – a avut, ca de obicei, un slideshow foarte original și bine structurat. Economist fiind, a încercat să vină cu o nouă soluție pentru impasul economic moldav, ceva între comunism și capitalism.

Alexandru Zgardan – fostul meu profesor de drept economic, a încercat să ne deschidă ochii la faptul că avem o problemă demografică, cu atît mai mult că nu prezentăm o atracție pentru imigranți. Mie mi se pare asta o problemă mică pe fonul suprapopulării globale, dar dacă vrem să păstrăm poporul moldovenesc, trebuie să scoatem televizoarele din dormitor.

Ion Grosu – cum am spus și pe Twitter, a fost o decizie bună ca Ionutz să vorbească la urmă, a încheiat totul cu o notă foarte hazlie. Dar, mesajul său cu înregistrarea ideilor noastre este foarte utilă, pe măsură ce uităm totul foarte repede. Cred că pînă am ajuns acasa, deja am uitat 30% din ce am ascultat azi. Dar știu că o să-mi aduc aminte cînd am nevoie.

ALTELE – nu mă voi opri mult la aspecte tehnice, tehnica treb testată și chiar așa uneori ne înșală; ar fi bine ca toți speakerii înainte de eveniment să vadă cum arată prezentările lor pe ecranele de proiectare; cred că ar fi bine să fie 2 ori pe an și doar jumate de zi, chiar e complicat să asculți atîțea oameni într-o singură zi.

LIMBA – aici am două variante, dacă a existat vreo constrîngere organizațională ca speakerii să vorbească în engleză, atunci ok, cred și nici nu întreb care-i. Dacă nu au fost așa, atunci what the hack? Sunt sigur că mulți din baieți ar fi povestit mult mai multe și mai relevante în limba română. De parcă eram la cursuri începătoare de engleză. Pentru asta bravo lui Vitalie(ro) și Pavel(ru). Nici eu nu știu la perfecție eng. și au fost vreo 2 momente cînd din cauza unui cuvînt necunoscut nu am înțeles ideea întreagă.

CONCLUZIE – Eu am ieșit din sală cu noi întrebări, idei, confirmări și dezaprobări, din această cauză pot spune că am petrecut timpul NOT BORING AT ALL.

Post nou. !deprindere, generalizare!

deprindere, generalizare.Hmm, covrigi cu mac și a treia cană cu vin, branduită Timpul. Am ajuns acasă, antrenamentul a fost bun!

Cel mai des, mă gîndesc cu saptămînile la vre-un post nou, mă gîndesc, fiindcă asta o pot face măcar și pe oliță, dar de scris niciodată nu se primește. Probabil cel mai bine este să gîndești un articol nou suficient de bine, însă eu daca mă pun pe gînduri, nu voi mai scrie nimic, am să petrec în gîndurile mele toată ziua.

Un articol bun trebuie să fie scurt, la servicu așa aș face, dar acasă:

Am vrut sa vă scriu, în primul rînd, despre DEPRINDERE. Viața în princiupiu constă din deprinderi. Unele sunt rele, altele sunt bune. Despre deprinderi rele nu prea am ce spune, singuri le ştiţi: fumat, băut excesiv, teroare, etc. Dar sunt și deprinderi bune. Cine ce nu ar spune, există formuli universale, nescrise, una din ele spune că: Deprinderile obţinute uşor – sunt rele, cele obţinure greu – sunt bune. (a 4-a cană, se vede că beau mai mult decât scriu). Asta aşa, pentru cei care încă nu au înţeles ce e bine să faci şi ce e rău. Dacă o activitate se priemște ușor, înseamnă ca ceva nu e bine la mijloc [dacă doriți să debateuim poftim-pojalusta, vă demonstrez la orice subiect], chiar dacă faceți ceva bun/util, dar vi se primește ușor, cel mai probabil că faceți de mîntuială, nu vă implicați 101%. Totul împrejurul nostru sunt deprinderi, cum iți speli dinții, cum iți iubești femeia, cum faci kata, cum mături strada, etc. Ideia acestui post, era sa nu vă leneviți a vă creea deprinderi bune. Este o deprindere de: a veni la timp la lucru, de a lucra eficient și să acorzi min8 ore serviciului, este o deprindere să faceți gimnastică dimineața, să mănînci înainte de a ieşi din casă, să lepezi fumatul. Pentru asta, trebuie sa vă gîndiți fiecare min la ceea ce faceți. Eu încerc să-mi creez o deprindere de a-mi creea DEPRINDERI BUNE. (s-o terminat covrigii). Am 2 exemple, vor fi despre mine, fiindcă pe mine ma știu mai bine, sorry dacă seamană a lipsă de modestie. Spre ex. 1 nu-mi place să fac prezentări, urăsc! Cînd încep să o fac, mintea mă trage în toate părție, vreau să fac pipi, să scriu un mail, să verific google analytics; vedeți, nu neapărat lucruri rele, mintea încearcă să mă convingă, tipa- asta tot treb de făcut, dar nu mlea! acum trebuie de lucrat în Power Point, și nefic nafic; astfel încerc să alung toate gîndurile, şi rele – şi bune, pînă mă concentrez doar la prezentare. Sau ex.2 de ceva ani practic arte marţiale, s-ar părea că nu îmi apar dubii cînd trebuie să merg la antrenament, dar nu. E suficient odată să nu merg, dintr-un motiv obiectiv, poate mi-am rupt picioarul, apoi a două oară voi începe să caut motive, oare de ce nu aș merg iar, credeți că după 9 ore de serviciu nu vreau să merg acasă? Tare mă mai trage la încă 3 ore de “ceva”. Cel mai ușor, este să merg continuu, fără întreruperi, o DEPRINDERE PERFECTĂ, astfel nu am dubii, merg fără întrebări. Chiar de a acorda atenţie cuiva, de a iubi pe cineva este o deprindere, la care trebuie peramanent de lucrat, dacă te relaxezi, partenerul simte ;)

Altceva, am vrut sa vorbesc depsre GENERALIZARE, cred că generalizarea este unul din motivele principale a tuturor relelor pe pămînt. da! Hai să vă spun cîteceva, ca să înțelegeți ce vorbesc: toate femeile sunt curve, toți bărbații sunt bîși, toți americanii sunt proști, toți rușii sunt alcoolici, toți evreii sunt niște ticăloși, toți negrii sunt infractori etc. Cei pricepuți, deja au ințels ce și de ce. Poate doar la noi, dar am observat și în alte popoare tendința de a genraliza [spre ex. la germani vs. evrei si alte tipuri de genociduri], poate, poate, poate – dacă oamenii ar vorbi mai concret: Andrei a furat, Andrei a băut, Andrei a futut, Andrei a omorît, Andrei e prost, etc. poate atunci nu s-ar fi creat ură între popoare, ţări, rase, naţiuni. Îmi este dureros să aud cum toți bărbații înşeală – nu sunt bărbat sau cum?  Toţi bărbaţii îşi bat femeile; ce? trebuie să-mi bat femeia ca să fiu bărbat, TOȚI, TOȚI, TOȚI. (merge nush ce film cu Jet Li la TV1000, el mie îmi place). Pentru a nu greşi, încercaţi în GENERAL să vă faceţi DEPRINDEREA  de a nu utliza cuvîntul “toţi”. Nu toţi sunt toţi! Chiar de la început am spus că toate problemele pe pămînt vin de la generalizare, am GENERALIZAT.

(a șasea) Noapte bună.

Hard training-Happy life.

Deseori se spune ca viața și succesul omului depinde de deciziile pe care le face. Într-o oarecare masură așa este, dar nu totalmente. Cred că e mult mai important cum faci ceva și nu ce faci(nu luați la absurd). E la fel ca talentul, e important, dar fără muncă e zero. Am vazut oameni care tot continuă să schimbe un post de lucru cu altul, un hobby ca altul, o femeie cu alta; de fiecare dată spunînd că nu au luat decizia corectă, că nu e pentru ei, bla bla bla.

Se scriu tot felul de teorii, se desenează scheme, se organizează seminare cu coffee brakeuri, etc. despre cum se iai decizii corecte; dar nu prea am auzit să se facă seminare și teorii privind cum să-ți îndeplinești bine meseria, cum să lucrezi 8 ore pe zi fără eschivare, fără a căuta nod în papură. Deciziile sunt importante, dar trebuie luate repede și de trecut la treabă. Am ambii parinți doctori, am mers la cibernetică și acum fac marketing (poate nu e cea mai bună decizie), dar încerc să mă dedic la maxim, sa fiu proactiv, actual, inovativ, nu plîng că aș fi putut deveni doctor ca tata și să lucrez în cabinetul său privat sau am putut deveni programist și să fac bani din greu, de parcă ei nu tot lucreazaă pentru acești bani (unora li se pare că din pod cad).

Atenția și timpul în viață sunt limitate, cu cît mai multe lucruri încerci să faci, cu atât mai puțin timp și atenție acorzi la fiecare din ele și probabilitatea de a le rata pe toate crește. Pentru mine, alegerea de aur este diversitatea cu măsură. Am ales să am un serviciu, într-un domeniu pe cât se poate de concret. Am ales sa am un hobby (stil de viață mai mult). La ele vin relațiile de familie, prietenie, calătorii, excepții și cam atât. Nu mai mult. Dacă încerc să mă descurc în programare sau producere design știu că voi pierde din cunoștințele comunicării online; dacă încerc prea des să merg cu bicicleta sau să înot, pierd din antrenmantele goju ryu. Deci eu practic mi-am format trei activități de bază în viață:

1. relațiile familiale
2. practicarea artelor marțiale
3. serviciu

Dupa cum spuneam, contează să muncești sincer și eficient. Spre exemplu, ce lupta e mai eficienta în stradă? Raspuns: acea care e practicată regulat și din greu. Nu contează stilul, deși cu mici nuanțe eu cred ca goju ryu e cel mai apropiat de luptele reale :P. La noi, este așa o vorbă “Hard training, happy life”.

Acum câteva zile, am avut posibilitatea să mă antrenez  sub conducerea posesorului a celui mai înalt rang în stilul Goju Ryu Karate Do – 10 dan, Morio Higaonna Sensei. Nu voi povesti mult cine este, sunt mii de pagini în net despre biografia și realizările sale (este oficial recunoscut drept  averea/mândria Japoniei încă din viață). Acest om a ales, în mare parte, să se ocupe cu o singură activitate – păstrarea și dezvoltarea tradițiilor stilului pe care l-a preluat încă din copilărie. A depus o muncă enormă în pasiunea sa personală și a ajuns să fie cunoscut și stimat de o lume întreagă; și sunt sigur că indiferent de ce stil ar fi practicat, ar fi ajuns la același nivel, datorită muncii și nu deciziei.

Probabil…7 aprilie

În acestă zi, la mulţi li se pare banal să scrii despre 7 aprile, mie mi se pare păcat să nu scrii, mai ales dacă ai ce spune…

Azi, 7 aprilie 2011 deja, veneam la serviciu. Am lăsat maşina acasă, ca să fac ceva cost-cutting. Afară e înnorat, chiar plouă slab. M-am uitat la cer şi mi-am adus aminte cum era acest cer pe 6-7 aprilie în 2009.

Era cald, era soare, era vară.

Oare cum s-ar fi schimbat lucrurile dacă în acele zile ar fi plouat, dacă ar fi tunat, ar fi fost frig şi glod? Daca în loc de zeci de mii ar ieşi doar câteva sutişoare. Probabil, probabil, probabil: probabil ca nu era nevoie de poliţie, probabil că nu ar fi fost mulţimea pe care o puteau provoca, probabil acum cladirile statale erau întregi, cel mai important – probabil cei căzuţi acum erau alături de noi, copiii aveau taţi, părinţii-copii, iar coastele şi onoarea celor maltrataţi în comisariate erau intacte.

Probabil nu apărea “Alianţa”, probabil încă tot eram sub dictatura comunistă, probabil Dodon încă tot îşi făcea teza de doctor testînd pe economia unei ţări, etc. Probabil acum nu-i învinovăţeam pe Chirtoacă, Ghimpu, Filat, etc. de probleme economice şi borţi în drum, fiindcă am fi tot avut probleme de conştiinţă naţională, libertate de exprimare şi un regim de dictatură under the big brother.

Cum e mai bine? Voi ce alegeţi, ceea ce este sau probabilul? Daca astăzi ar fi 6 aprilie 2009, aţi ieşi încă odată în piaţă? Chiar dacă ar fi plouat şi turnat, chiar daca aţi sti că cineva din noi trebuie să-şi piardă viaţa sub bâtele celor care nu vor fi pedepsiţi niciodată…

Cum nu ar fi prezenta situaţie, nu mă întorc la fosta. Sincer, încă îmi este frică de ce sunt în stare comuniştii … Dar alianţa să stie! ca au fost aleşi nu pentru că am înghiţit catleta şi credem ca sunt buni, dar fiindcă comuniştii sunt periculoşi pentru orice societate, în orice ţară. Cum spunea Churchill “Democracy is the worst form of government, except for all those other forms that have been tried from time to time.”

Avem întrebari, suntem confuzi, vrem dreptate … probabil peste zeci de ani, vom urmări la NatGeo interviewuri cu “menţi” bătrini, care vor povesti cine?cum? şi de ce? Însă pînă atunci [...] o să ne doară.

Acest articol nu poate avea sfîrşit, chiar dacă ar trebui, nu poate – fiindcă nu ştiu cu ce să-l închei. Mai spune-ti şi voi ceva…

La mulţi ani Domnul Ion! Vă mulţumim că ne susţineţi!

Strategia moldovenilor sau de unde incepe locul 2.

Nu sunt amator de a privi fotbal, imi place sa joc. Respectiv nici ieri nu m-am uitat la meci, dar nu-i nevoie, a 2-a zi le auzi pe toate, aici spre exemplu.

Ma dau in calduri expresii de tipul: “elevii lui Gabi Balint au jucat curajos”, “drept consolare ramane super-golul reusit de Suvorov”, “Jucatorii nostri se mai pot plange si pe ghinion”, etc.

Bai! am pierdut!, basta!

Daca in postul precedent ne-am laudat, acum am sa ne cac putin, cu permisiunea voastra. Asta e problema pe care am observat-o din copilarie, moldovenilor le place locul 2. Nu mi-a placut niciodata vorba “important este participarea, nu cistigul”, fiindca moldovenii din asta au facut un target. Mereu sa fii multumit sa mirosi ciorapii celui din fata ta. Si ce-i mai rau, ca societatea sustine: echipe de fotbal, politicienti ratati, academii de stiinte ce nu fac nici o “nica”, etc.

Problema este in strategia pe care o algem. O strategie corecta, incepe de la rezultate, iar daca rezultatul pe care il dorim este “sa nu pierdem prea tare” sau “sa dam macar un gol de consolare”, apoi toate tacticile sunt inutile, fiindca tu oricum nu mergi la victorie, la the best of the best.

Ma ataca neprofesionalismul neamului nostru, la noi orice e “lijba ca sa ne observe”, pofic daca o sa ne reprezinte Pavel Turcu la Eurovision, pofic ca suntem pe primul loc la alcoolitate, important ca lumea aude d/e noi. Cum zic unii ratati(ma scuzati), PR-ul negativ tot e PR…

P.S. Fotbalul si protv.md au fost alese doar ca exemplu, orice coincidenta a unei persoane reale cu retarzii din articol nu este intentionata, nici un moldovan nu a suferit in timpul scrierii acestui post, sper sa sufere putin dupa ce il vor citi.

nah nu-mi treb asa “demos kratos”

De mai multe timp, vad diferite programe la History si NatGeo, dar cred ca mai mult la History, despre nazisti, despre rasisti, despre nationalisti, ku klux klan si alte grupari putrede de criterii kâkacioase.

Nu-s bloger, asaca la mare articol nu va asteptati, prosta utilizaez platforma asta, cind am timp sa scriu ce-mi trece prin cap si vreau sa treaca si la altii prin cap.

Iaca ne uitam noi la toate tarile astea pzdoase(in emisiuni turistice): iu.as.ai, franta, grait britan, belgia, olanda, etc. si ne gindim, – asta da! arhitectura, bunastare, democratie, infrastructura, etc. da-i suficient sa muti oleak postul, la H cum spuneam , ca sa vezi de unde au venit toate aceste “bogatii” si mai ales in ce fel. Imagini din fostele colonii: toata!Africa, India, China, amerindienii, te ingroyesc. Toti acesti propavaduitori ai democratiei au supt din aceste tarisoare tot ce a fost mai bun si mai scump si mai ales, pe linga chestii materiale, LINISTEA, LIBERTATEA si ONOAREA. Nazistii nu s-au purtat mai rau cu evreii, decit britanicii cu indienii sau belgienii cu congolenii; cit timp GB era cea mai mare putere maritima, a transportat zeci si sute de mii de robi in prezenta sua. daca oamenii (nu robii!) nu indeplineau norma zilnica, li se taia miina dreapta si la copii, si la barbati. cu femeiile nu mai spun ce faceau….

dar cind acesti robi, au inceput sa vina in tarile “mama”, care i-au prosvetit tot acest timp, ciuvashi dealde sarcozi si rahati mai batrini pe care nu-i mai stiu pe nume, au napustit politia peste ei, mol ei nu au drepturi, la vot, la scoala, la nimic…si numai cind vreun negru era omorit in batai de skinheadz-mentovie, atunci “societatea” oleak se scutura, dar asta a fost f rar…viva martin luther.

cel mai tare mi se face rau de la imperiul rus, ei atitia ani au tot distrus popoare si macar nu au putut sa se foloseasca de asta, tot in kkt au ramas.

Multi se pling pe moldoveni, ca suntem slabi de fire, – Da! suntem.

Da, noi nu am putut nici odata sa cotropim alte popoare, noi nu am furat zacamintele lor minerale, femeile, copii si barbatii. Noi nu am taiat capurile si miinile nimanui. Noi am stat cuminti si am prelucrat pamintul nostru…si am privit putin peste hotare…Avem multe minusuri, agree, dar in univers exista un  echilibru si noi suntem partea mai buna a lui!

Fiecare din acele puteri “democratice” ascund atiti scheleti in garderoba lor, ca usile nu se mai tin inchise. Respect celor care au reusit sa se ridice fara varsari de singe! Eu nu cred ca stiu pe cineva din astea, probabil ca sunt, ajutati-ma cu informatie.

Nici nu stiu cum sa inchei acest pseudo articol, prosta le-as m’ute l’otul la majoritatea “albilor” ca sa le sterg zimbetul fericit de pe fata.

P.S. sorry ca postul nu-i despre japonia sau lybia